Gelozii și gelozii

Pentru că știți deja că mă bat tot felul de gânduri, să vă spun despre niște gânduri care mă… traversau azi noapte.

Ce este gelozia? De mică, în mintea mea între gelozie, criză de isterie, urlete, certuri, neîncredere era un mare semn de egalitate. Îmi imaginam oamenii geloși ca fiind iraționali, făcând toate lucrurile astea și bineînțeles neavând nici un fundament real. Totul trebuia să se petreacă doar în mintea lor. Și asta, deoarece, cu mintea mea naivă nu îmi puteam imagina un cuplu în care unul îl înșeală pe celălalt. Asta se putea întâmpla doar în filme. Pe vremea aia părea că zicala ”Nu există dragoste fără gelozie” se potrivea. Mie însă nu îmi plăceau oamenii geloși și deci, în mintea mea exista posibilitatea să nu iubesc vreodată pentru simplul motiv că nu mă imaginam făcând scene de isterie fără nici un motiv. Clar! Fantastică mintea! Îmi cer scuze pentru repetiție, însă mă tot minunez cum țese ea imagini, explicații, scenarii folosind doar realitățile la care avem acces.

Mai târziu am avut acces la altă lume, am cunoscut oameni care înșelau și/sau erau înșelați, și în mod ciudat, nu mi se mai părea de film. Și mai ciudat, că atunci când îi auzeam vorbind despre asta nu îi puteam judeca deloc. Conjuncturile le erau atât de….favorabile că puteam să bag mâna în foc că așa ar fi procedat oricine. Și așa am ajuns să accept că nu toate cuplurile sunt perfecte, că oamenii au nevoi în afara cuplului și am ajuns la concluzia: “ok! fă-o! dar fă-o cu cap!” – ce prostie! Nici reacțiile nu mai erau chiar deplasate. Câte un plânset pe ici, o înjurătură pe colo, dar fără scene prea mari. Părea că lumea se ghidează după o nouă zicală: ”Gelozia este o boală, scapă de ea!”

OK! De la “Fii ușă de biserică” la “fă-o! dar fă-o cu cap!” e un pas. Un păsoi chiar. Dar de aici la ”înțeleg, e normal să se întâmple așa” e chiar o prăpastie pe care poate doar cu tiroliana o poți trece. Și-atunci mă întreb ce a ajuns să îi facă pe unii oameni să accepte o asemena situație?  O fi mai rațioanali decât majoritatea, o fi total nepăsători sau o fi găsit o iubire atât de mare încât totul se transformă într-o armonie completă, nici un sentiment negativ nu poate pătrunde indiferent de fapte? Sau poate se raportează la altă zicală: ”Gelozia este semn de neîncredere” iar în lumea civilizată de azi cuvintele cheie sunt ”încredere” și ”leadership” (despre ăsta vorbim altădată). Deci, trebuie să aibă încredere și dacă au încredere  gelozia trebuie să dispară.

Îi înțeleg pe fiecare, indiferent de categoria în care se integrează. Poate pentru că reușesc să accept oamenii ca ființe diferite? sau totul e o armonie în raport cu ceilalți? 😀

Gânduri! Doar gânduri.